Am trait nefericirea de a-mi pierde amândoi parintii in acelasi an, acum un deceniu, din cauza unor boli care i-au facut incapabili sa isi mai poarte singuri de grija. Erau la o vârsta la care multi vârstnici sunt inca activi, mai ales asa cum vad ca se intâmpla in Occident, unde beneficiaza de toata atentia societatii, calatoresc in lume, isi vad de viata in cel mai frumos mod.
Probabil ca multa lume de la noi a trait pierderi dureroase, chiar daca a facut tot ce i-a stat in putinta sa aiba grija de parinti. Acum zece ani sau mai demult, sistemul de protectie sociala destinat batrânilor era inca foarte slab dezvoltat la noi. Am incercat multa vreme sa obtin sprijin institutional pentru ca si parintii mei sa poata duce o viata decenta in conditiile bolii si, totodata, sa pot duce si eu si familia mea o viata cât de cât normala. Dar nu s-a putut. Functionarii sistemului social au facut hârtii peste hârtii, ca la asta se pricep, dar ceva concret, nimic.
Lucrurile s-au mai imbunatatit de atunci, mai ales, cred eu, fiindca in domeniu au devenit mai active initiative private, românesti sau ale unor straini sufletisti. Si ma intristez când vad ca unii care pretind ca raspândesc invataturile Domnului Iisus nu fac nimic caritabil pentru semenii lor, in afara de a le promite izbavire pe lumea cealalta, si ma bucur când aud ca se gasesc oameni simpli, anonimi care fac lucruri intr-adevar utile pentru suferinzi si napastuiti. La fel m-am bucurat sa aud de Gala Caritatii, unde sunt recunoscute si stimulate meritele unor oameni buni. Sincere felicitari asociatiilor si fundatiilor de acest gen!
Alina Dascalasu