(…) N-am nimic cu bacauanii care locuiesc in centru, pe strazile mai vizibile, ca sa nu zic privilegiate, insa nu inteleg de ce noi, cei care locuim la marginea orasului (asa a fost sa fie, unii am mostenit de la parinti casele, altii s-au mutat de curând prin aceste zone) sa nu beneficiem de confortul unui oras modern. Nu asa ne spune primarul, ba ne omoara mereu ca este de talie europeana. Este vorba de strada Ulmilor, undeva la capatul orasului, in cartierul cunoscut cu numele de Serbanesti, care nu are canalizare, nu este asfaltata, cu toate ca ni s-a promis de zeci de ori, fie la alegeri, fie cu ocazia unor vizite ale unor reprezentanti ai Primariei, chemati de noi la fata locului. Promisiuni au ramas, in timp ce se baga an de an bani in trotuare, borduri, pavele, peste tot, iar noi inotam in noroaie. Am vazut ca unele strazi de prin centru sunt asfaltate in fiecare an, zilele acestea am fost in oras si am vazut ca s-a reasfaltat strada Bacovia, pe Republcii este lux, trotuare (de parca nu erau), curatenie, dar noi ce avem: paduchi, râie, “bulina rosie”? Dar nu suntem singurii care inghitim zilnic praf, apa menajera o aruncam in gradina, mergem doar cu cizme. Noi zicem ca ajunge cu trotuarele, cu pavelele, primaria sa mai aloce bani si pentru asfaltarea strazilor de la capatul orasului. Si pe buletinele noastre scrie Bacau. Va multumim.
Petre Lupascu